CDPR
Auditul persoanelor juridice sub aspectul respectării regimului juridice de protecție a datelor cu caracter personal în cadrul companiilor. Ajustarea documentelor interne și a contractelor individuale de muncă în vederea protejării datelor cu caracter personal a angajaților, protecția datelor cu caracter personal sensibile, evitarea răspunderii civile, contravenționale sau penale pentru încălcarea regimului juridic de protecție a datelor cu caracter personal.
Elaborarea acordurilor, Regulamentelor, Politicii de Securitate în domeniul protecției datelor cu caracter personal și înaintarea Plângerilor în adresa Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova în concordanță cu prevederile Legii Nr.133 din 08.07.2011 privind protecția datelor cu caracter personal.
Reprezentarea în persoanelor fizice și a persoanelor juridice în fața Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova precum și a instanțelor de judecată. Oferirea consultațiilor conformității prelucrării datelor cu caracter personal în domenii specifice, precum: medical, supraveghere video și securitate, autorități publice centrale sau locale.
